Glosar
Aici sunt, într-un singur loc, termenii care au apărut în capitolele anterioare, plus câțiva pe care îi vezi pe ecran imediat ce deschizi un portofel sau un site de schimb. I-am lăsat în forma în care apar efectiv — adică în engleză, pentru că interfețele nu sunt traduse în română. Lista e în ordine alfabetică. Nu trebuie să o înveți pe de rost: revino la ea când te împiedici de un cuvânt.
Publicată de TRINY · actualizată pe
Două lucruri înainte de listă
Solana folosește alte cuvinte decât Ethereum pentru aceleași lucruri. O parte din vocabularul pe care îl auzi pe internet („gas", „contract address") vine de la Ethereum și e folosit din obișnuință și pe Solana, chiar dacă numele oficial e altul. Unde se întâmplă asta, scrie mai jos și termenul corect, ca să îl recunoști în portofel și în explorer.
Etichetele din aplicații se mută și se redenumesc des. Caută funcția descrisă, nu textul exact al butonului.